Air Jordan

AIr Jordan slika uz tekst

Be legendary.

Air Jordan

Clubul Chicago Bulls l-a angajat pe Michael Jordan în anul 1984, în același an în care Jordan a semnat un contract cu compania Nike.

La început, NBA l-a amenințat cu amendă pe Jordan pentru purtarea noilor lui sneakers Nike, pentru că nu se încadrau în codul vestimentar al NBA, în care scria: „Un jucător trebuie să poarte încălțăminte care, nu numai să se potrivească cu tricoul său, dar trebuie să se potrivească și cu încălțămintea colegilor săi de echipă”. Jordan a fost amendat cu 5.000 de dolari cel puțin o dată pentru că a purtat acești sneakers, iar acesta publicitate a creat o cerere uriașă pentru sneakers Air Jordan.

Creați după designul lui Peter Moore, modelul Air Jordan 1 a ajuns în magazinele din toată țara în luna martie 1985. Deja în luna mai, Nike a câștigat 70 de milioane de dolari din vânzarea acestui model. Până la sfarsitul anului, franciza Air Jordan a avut venituri de peste 100 de milioane de dolari.

După ce Jordan s-a pensionat și s-a retras din baschet, modelul Air Jordan 1 a intrat epoca retro a anului 1994. A revenit în anul 2001, inclusiv cu introducerea logo-ului pe limba pantofilor. În cursul anului 2008, Nike a început să relanseze modelul original Air Jordan 1. Acesti sneakers au fost concepuți după instrucțiunile lui Jordan: „ceva diferit, ceva incitant și cu centrul de greutate scăzut”. Moore a decis că culorile ar trebui să fie în conformitate cu culorile Bulls – roșu, negru și alb.

Ceea ce îi deosebește astăzi, în ciuda numeroșilor imitatori, este același lucru care îi deosebea și atunci. „Întreaga idee a acestor sneakers a fost să readucă culorile în baschet”, a spus Moore, „și Jordan, așa cum s-a dovedit, a fost cel mai colorat jucător din joc”.